Alimente precum fructele, legumele, pește, cerealele şi seminţele oleaginoase, hrana pentru bebeluşi vor fi mai sigure consumului uman pe piețele din Uniunea Europeană. Totuși, produsele alimentare aflate pe piață care conțin aceste metale peste noile limite, vor putea fi vândute până la sfârșitul lunii februarie 2022.
Contaminarea alimentelor cu metale grele peste limitele admise poate apărea:
Cadmiul, este unul din cei mai puternici carcinogeni. Principala sursă de expunere la cadmiu a populației o reprezintă fumul de tutun, apoi consumul alimentelor contaminate. Acest metal se acumulează în organismul uman la nivelul oaselor, ficatului și rinichilor și afectează funcția acestor organe. Având în vedere efectele toxice ale cadmiului asupra rinichilor, autoritatea a stabilit o doză săptămânală tolerabilă de cadmiu de 2,5 μg / kg greutate corporală.
Plumbul este un metal extrem de toxic ce are efecte negative cu precădere asupra neurodezvoltării la copii. Încă din anii 1980, studiile arătau asocierea dintre acumulările de plumb din organism și scăderea valorii coeficientului de inteligență (IQ). Agenția IARC clasifică plumbul drept element carcinogen cu risc ridicat (grup 2A) ce determină anemie, leziuni renale cronice și boli funcționale ale sistemului nervos.
Pentru analiza metalelor grele din alimente, în laboratoarele grupului WESSLING se utilizează tehnicile ICP-OES și ICP-MS și două metode EPA în stare acreditată.
Pentru determinare, soluția de probă este pregătită corespunzator într-un cuptor de digestie cu microunde folosind diferite tipuri de acizi anorganici, peroxid de hidrogen. Este aerosolizată prin pulverizare și introdusă în plasma cuplată inductiv cu un flux de gaz argon în care componentele probei se evaporă, se atomizează și se ionizează.
!!! Recomandăm testarea anterioară procesului de prelucrare alimentară a apei și solului de cultură pentru legume, fructe și nutrețuri.